PLICULEȚE DIN FOIETAJ CU DULCEAȚĂ DE CĂPȘUNI cu aluat pentru Foietaj Morărița
- 1 pachet aluat pentru foietaj Morărița
- 100 g dulceață de căpșuni (sau zmeură)
- 1 ou bătut
- zahăr pudră pentru decor
- zahăr brun pentru extra crunch
- zmeură și mentă pentru servire
Decongelăm aluatul pentru foietaj peste noapte la frigider sau câteva ore pe blatul de bucătărie, având grijă să rămână rece și ferm înainte de folosire.
Încălzim cuptorul la 200°C, fără ventilație.
Măsurăm și tăiem aluatul în pătrate de 8×8 cm.
Punem în mijlocul fiecărui pătrat câte o linguriță de dulceață.
Împăturim sub formă de plic, sigilăm marginile cu furculița și, dacă vrem, decupăm o mică inimioară din resturile de aluat, pe care o lipim în mijloc.
Ungem pliculețele cu ou bătut. Pentru textură crocantă, presărăm ușor zahăr brun.
Coacem timp de 5 minute, apoi scoatem tava și aplatizăm ușor pliculețele, astfel încât să își păstreze forma.
Introducem din nou tava în cuptor pentru încă 5 minute, până devin aurii și frumos rumenite.
Tips & Tricks – mici secrete care fac diferența
❤️ Foietajul Morărița crește uniform și rămâne aerat, chiar și în rețetele mici, delicate.
🍓 Alege o dulceață mai densă — își păstrează mai bine forma și nu curge la copt.
✨ Zahărul brun presărat deasupra oferă o crustă caramelizată, super crocantă.
☕ Sunt perfecte lângă cafeaua de dimineață, ca desert rapid sau puse într-o cutie pentru cineva drag.
Pliculețe din foietaj cu dulceață – un desert mic, delicat și plin de iubire. Gata în câteva minute, crocante la exterior, moi și aromate la interior.
Rețetă creată de Teo’s Kitchen